Acum douăzeci de ani

21 Dec

Țin minte șia cum ce s-a întâmplat acum douăzeci de ani. Era o zi frumoasă de Decembrie, prima din vacanța care începea, iar tata m-a dus pe mine și pe fratele meu la țară. Ambii am primit cu o zi înainte cadou câte un aparat RIC2. Un fel de MP3 player pentru cititorii născuți recent. Un cadou pe care ni l-am dorit încă de prin vară. Eu unu albastru, iar fratele meu unul alb. Ne dureau urechile de la atâta ascultat. Evident că nu prindeam decât Radio România. Pe la ora 11-12 am auzit la micul aparat de radio: Victorie, tiranul a căzut! Am ciulit atent urechile și apoi am început să auzim cântecele: Ole, ole, Ceaușescu nu mai e. Am aflat apoi și de: Ceaușescu, Anul nou îl petrece în cavou!

În mintea mea de copil nu realizam mare lucru ce se întâmpla. Aveam 11 ani atunci iar fratele meu 7. Am început să cântăm și noi melodiile alea iar bunicii s-au impacientat: terminați măi copii că ne leagă aștia! Ce știau ei de Revoluție. Le-am pus căștile și s-au mirat și ei de ce se întâmpla.

Acum, privind retrospectiv îmi amintesc mici fragmente din discuția tatălui meu și a unui alt om:
-Și zici că a fost gălăgie?
-Da, au început oamenii să fluiere!

N-am prins atunci semnificația discuției, astăzi îmi dau seama că a fost vorba despre transmisiune în direct a fugii lui Ceaușescu.

A urmat un Crăciun cu soldați, zăpadă și mult tv. Neobișnuit de mult pentru un copil care privea 10 minute de desene animate pe săptămână. Unul dintre soldați, un ardelean credincios obișnuia ca duminica să vină la biserica unde mergeam cu familia. Ne împrietenisem din vară, iar Revoluția l-a prins în armată. Din când în când petrecea câte un sfârșit de săptămână cu noi. Am mers la el, părinții de fapt, cu mâncare în ziua de Crăciun.

Noi eram în acele clipe în culmea bucuriei că vom mânca portocale după placul inimii. Sau chiar banane. Și într-adevăr în două trei zile am avut pe masă câteva portocale și trei banane verzi pe care le-am pus câteva pe caloriferul călduț si apoi le-am mâncat. Era prima dată când ne desfătam cu asemenea delicatețuri.

Am mers la școală în primele zile ale lunii Ianuarie, eram deja clasa a cincea, în blugi și într-o bluză de trening cu imprimeu cauciucat. Haine la modă atunci. Colegii mă priveau cu invidie deja. Era pentru prima dată când mă puteam prezenta fără cravata roșie și haina albastră cu buzunare atașate la exterior care se rupeau la prima zbenguială mai sănătoasă. În trecut avusesem deja câteva episoade traumatizante datorită cravatei sau hainei. Odată am încercat să calc cravata din nylon cu fierul încins la maxim. Am stricat și cravata și fierul de călcat. M-am ales cu o gaură de toată frumusețea, motiv pentru care m-am prezentat fără accesoriul obligatoriu. Am fost imediat luat pe sus de tovarășa și admonestat serios. Cum am îndrăznit să mă prezint așa, că fac colectivul de râs și alte baliverne de genul acesta.

Clasa a cincea a fost momentul în care am început să realizez care este diferența dintre libertate și comunism. Nici eu și nici ai mei nu au avut de-a face cu comunismul. În parte și fiindcă eram considerați oameni care sunt înrobiți de credințe mistice, etc. Culmea e că cei care ne băgau în cap tot felul de doctrine ateiste au fost primii care în ianuarie își făceau cruci largi, semn al credinței lor în Dumnezeu.

Ce a urmat știm deja cu toții. Prin ianuarie sau februarie a fost prima grevă, cu mineri și transmisiuni în direct, a urmat apoi sloganul: Trandafirul înflorește în mai. Mineriada din 13-15 Iunie și alte evenimente.

Cum s-au schimbat lucrurile după 22 Decembrie în viața mea?
De acum puteam fi comandant de detașament, onor care mi-a fost refuzat pe motiv că sunt pocăit, dar am aflat cu oarecare părere de rău că s-a desființat postul. 😦 Nu mai eram privit ca un element dușmănos, din contră.

Am început apoi să mă simt din ce în ce mai bine în momentele în care profesorii ne explicau cum stau lucrurile cu credința, cu Dumnezeu. Am văzut că libertatea poate fi și prost înțeleasă, am văzut că încă se poate să o iei pe cocoașă dacă nu ești de acord cu tovarășii, toate tovarășele și toți tovarășii au devenit brusc, din ianuarie, doamna și domnul, dar cu toate acestea încă și-au păstrat apucăturile tovărășești, am vâzut că laptele și mierea nu curg decât în țara promisă, dar acea țară nu este de găsit în lumea aceasta și multe altele.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Acum douăzeci de ani”

  1. Chris 23, Decembrie, 2009 la 12:11 pm #

    Sarbatori Fericite si La Multi Ani!

    • teologeanu 23, Decembrie, 2009 la 1:52 pm #

      Gânduri bune și bucurii de la Dumnezeu și pentru tine, Chris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: