Arhiva | octombrie, 2010

Sărbătoarea mulțumirii

19 oct.

A avut loc duminică seara într-un context surprinzător. Amenajarea sălii a fost foarte frumoasă și, pentru prima dată, după știința mea, s-a deschis întreaga sală pentru a face loc numărului mare de musafiri și de membri. Am apreciat implicarea tinerilor și felul în care s-au organizat precum și disponibilitatea membrilor seniori de a-și invita colegi, vecini, prieteni, soți sau soții la biserică.

Pe lângă programul individual, programul tinerilor și al copiilor a vorbit și Peter Rong din Deuteronom 8:1-11, iar subsemnatului i-a rămas timp suficient să face ceva fotografii. Am terminat cu totul în jurul orei 21 iar aici trebuie să mulțumim și tinerilor care au făcut ca sala să arate impecabil după eveniment. Impecabil pentru că azi, la ora când scriu aceste rânduri, se va desfășura întâlnirea Consiliului Uniunii Baptiste. Dar despre asta, cel mai probabil în revista Crestinul azi.

De râs. Sau de plâns. Depinde de care parte ești

16 oct.

*Un pacient vine la doctor cu următoarea problemă:
-Doctore, sufăr de amnezie
-De când?
-De când ce?

*Un pacient vine la doctor. Psiholog de data aceasta.
-Doctore sunt confuz. Sau nu?

*Doctorul către pacient:
-În urma analizelor trebuie să vă comunic două vești. Un bună și una rea. Cu care doriți să încep?
-Cu cea bună.
-Mai aveți trei zile de trăit.
-Asta e veste bună?!? Atunci care este cea rea?
-Vă caut de două zile să vă anunț.

Stiti câte tipuri de credinciosi exista?

15 oct.

Cel puțin cinci feluri. Aveți mai jos o descriere.

Crestini activi 19%

1. Cred ca mantuirea vine prin Isus Cristos
2. Merg frecvent la biserica
3. Citesc Biblia
4. Accepta pozitia liderului
5. Investesc in dezvoltarea credintei prin intermediul bisericii
6. Se simt indemnati sa impartaseasca credinta

Creștini mărturisitori 20%

1. Cred că mântuirea vine prin Isus Cristos
2. Sunt preocupați de relația personală cu Isus Cristos
3. Au aceleași credințe cu cei activi dar acțiuni diferite
4. Sunt mai puțin impolicați în biserică, atât în ceea ce privește participarea cât și slujirea
5. Mai puțin dedicați citirii Bibliei și mărturisirii

Creștinii liturgici 16%

1. Predominant catolici sau luterani
2. Merg frecvent la biserică
3. Un nivel ridicat de activitate spirituală exprimată în slujirea comunității
4. Recunosc autoritatea bisericii

Creștinii individuali 24%

1. Cel mai mare și cel mai tânăr segment
2. Cred în Dumnezeu și fac fapte bune
3. Posedă o Biblie dar nu o citesc
4. Au interese spirituale dar nu în context bisericesc
5. Doar o treime merg la biserică
6. Aproape niciunul nu este lider de biserică

Creștinii culturali 21%

1. Comportament sau atitudine religioasă limitată
2. Conștienți de existența lui DUmnezeu dar nu sunt implicați religios
3. Nu cred că Isus este esențial pentru mântuirea lor
4. Afirmă existența mai multpr căi de a ajunge la Dumnezeu
5. Accepta universalismul ca teologie.

Detalii AICI

Imagini cu Lucas si David

14 oct.

Cateva imagini cu copii pe care ni i-a dat bunul Dumnezeu: Lucas si David

As vrea sa zbooooor, as vrea sa zbooooor

13 oct.

Mai demult era un cântec cu acest refren care se referea, desigur, la momentul in care credincioșii se vor întâlni în văzduh cu Mântuitorul. Recent am descoperit un fel de repetiție pentru ziua aceea. O puteți urmări în clipul de mai jos.

Ce ziceți?

Sărbătoarea mulțumirii la Isus Mântuitorul

12 oct.

Duminică seara, 17 Octombrie 2010 la Biserica Baptistă Isus Mântuitorul din București va avea loc Sărbătoarea mulțumirii. Sunt invitați membrii bisericii, prietenii și simpatizanții noștri alături de nelipsiții studenți care sunt totdeauna bineveniți.

Ca în fiecare an va avea loc și un concurs biblic la final. După predica lui Peter Rong și programul copiilor 🙂

Vă așteptăm cu bucurie!

Mulțumiri celor care au realizat acest afiș!

„Nu există Dumnezeu!”

11 oct.

A spune că nu există Dumnezeu înseamnă a face o afirmație absolută. Pentru ca afirmația să fie adevărată trebuie să știu cu certitudine că nu există Dumnezeu în întregul Univers. Dar nicio ființă omenească nu are toată cunoașterea. Prin urmare, niciunul dintre noi nu este îndreptățit să facă o astfel de afirmație.

Ray Comfort Dumnezeu nu crede în atei, Risoprint 2009 p.20

Iată cu ce mă delectez în timpul călătoriilor zilnice cu metroul.

Ideea de bază a cărții, cel puțin în primele capitole, este că nu putem să facem afirmații absolute din moment ce nu cunoaștem toate detaliile legate de afirmațiile noastre. Ba mai mult, ateismul este greu de susținut, autorul ar spune probabil imposibil, din moment ce viața noastră cotidiană se bazează pe o serie de alegeri care implică o orecare doză de credință. Mai departe puteți citi și voi în carte

Oh God, You Are My God (Step by Step)

10 oct.

Mesajul din 02.10

8 oct.

Chemarea lui Avraam. Gen 12:1-9

1. Chemarea de a călători alături de Dumnezeu

2. Chemarea de a se încrede în Dumnezeu

3. Chemarea de a fi transformat de Dumnezeu

P-asta sigur n-o știați

1 oct.

Sunt într-o continuă căutare de materiale de teologie pentru diferite teme de care sunt interesat. Printre aceste unelte se numără dicționare teologice, cărți sau comentarii. Fiecare dintre aceste materiale tipărite au autori sau editori. Unul dintre editorii cei mai prolifici și tehnici pe care îi știu din școală este David Noel Freedman, un cunoscut specialist în limbi semitice. El este și coordonatorul celebrului și criticului în aceeași măsură: Anchor Bible Dictionary dar și a seriei Anchor Bible, ambele de la Doubleday. E bine de știut că producțiile din această serie sunt pe alocuri mai radicale ca să folosesc un eufemism. Pe lângă asta a coordonat și Eerdmans Critical Commentary, o serie mai așezată dacă ar fi să o privim prin prisma apropierii față de curentul evanghelic.

Despre el, unii au spus că este o legendă printre cercetătorii textelor sacre. Începând din 2008 chiar a devenit o legendă. Dar nu despre asta voiam să vorbesc, ci despre faptul că jumătate din el este românaș de-al nostru.

Așa-i că nici nu v-a trecut prin cap?

%d blogeri au apreciat: