2010 – Non, je ne regrette rien

1 Ian

A trecut și 2010. Unul dintre anii pe care nu îi regret că s-au dus. Și am motivele mele să spun asta. Prima zi a anului 2010 am petrecut-o la o înmormântare, iar ultimile ore din 31 decembrie (13 – 17.30 aprox) la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu. Un fel de sandviș. Între cele două date am avut, ca familie lărgită, o serie de experiențe cel puîin interesante din care am avut de învățat multe lucruri.

Primul text pe care l-am citit cu lacrimi în ochi (vezi paragraful anterior) în 2010 a fost:
Psalmii 56:8

Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?

Ultimul text la care am meditat în 2010 pe holul spitalulu i(vezi din nou primul paragraf) a fost:

Apocalipsa 21:1 – 7

Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea:

„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis:

„Iată, Eu fac toate lucrurile noi.”

Şi a adăugat:

„Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”

Apoi mi-a zis:

„S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.”

Cum spuneam, contextul în care am citit acest text m-a determinat să fiu mai atent la nuanțele, dar mai ales la contrastele dintre cele două lumi: lumea actuală în care ne ducem zilele și lumea care va să vie. AMbele texte, citite într-un context potrivit, sunt surse inegalabile de mângâiere și sperață.

Aș fi totodată nedrept să spun că binecuvântările au fost mai puține în anul 2010. A fost anul în care Dumnezeu ne-a dăruit încă un motiv de bucurie: David Andrei, blondul cu ochi albastri care a fost ultimul bebelus care a venti pe lume la deja celebrul spital CF 2 inainte de inchidere. Cand a venit el pe lume, reporterii transmiteau frenetic de la fata locului cele mai recente evenimente. Atatea telefoane de incurajare ca atunci nu îmi amintesc să fi primt. Ca fapt divers, merită menționat că la fața locului se înfruntau două tabere: presa și angajații spitalului. Și unii și alții duceau o luptă crâncenă. La ieșirea din spital trebuia completată o fișă între care, printre altele, trebuia specificată meseria. Mi-am mușcat limba și am îngăimat în fața asistentei: „Redactor șef, stimată doamnă.” „Mare rău ne-ați făcut domnule, voi, aștia din presă!” „Doamnă, eu activez în cu totul alt domeniu, la baptiști!” „Mda, tot aia. Auzi, dragă domnul e de la presă.” Am plecat rapid cu copilul sănătos tun.

Anul 2010 a fost anul în care, mai acut ca niciodată, am avut senzația, vorba lui Preda, că „timpul nu mai avea răbdare cu oamenii”. Multe proiecte pentru care îi sunt recunoscător lui Dumnezeu. Editare de cărți, slujbe la biserică și o viață de familie binecuvântată și presărată cu clipe extraordinare. Au fost momente în care am primit încurajări, dar și momente în care am fost dojenit. Familia, colegii și prietenii au reușit, prin felul lor de a fi, să mă ajute să descopăr noi valențe dar și să renunț la anumite apucături. Toate acestea sunt cărămizi valoroase pentru creșterea spirituală și personală.

În încheiere vă propun o melodie drăguță și vă doresc un an frumos alături de Dumnezeu:

Versurile cântecului așa cum a fost tradus de George Pruteanu

Nu! Chiar nimic!
Nu! Nu regret chiar nimic!
Oricît bine a fost,
Oricît rău – totul mi-este egal!

Nu! Chiar nimic!
Nu! Nu regret chiar nimic!
E uitat, alungat, măturat,
Nu-mi mai pasă ce-a fost!

Cîte-or fi amintiri
Le arunc drept în foc,
Bucurii sau tristeţi –
Nu-mi mai trebuie deloc!

Măturate, iubiri,
Cu al lor tremolo
Măturate de tot –
O iau de la zero…

Nu! Chiar nimic!
Nu! Nu regret chiar nimic!
Oricît bine a fost,
Oricît rău – totul mi-este egal!

Nu! Chiar nimic!
Nu! Nu regret chiar nimic!
Bucurii, viaţa mea,
Abia azi – doar cu tine încep!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: