John Maxwell si schimbarea de paradigma

24 Mar

Am urmărit cărțile lui Maxwell de când au început să fie traduse în română. L-am descoperit prin 1998 – 1999 și am căutat să îmi fac o impresie în funcție de ceea ce scrie din moment ce nu aveam posibilitatea să îl descopăr altfel. Astăzi, cum bine știm, dar mai ales procedăm, modalitățile de a obține informații s-au schimbat în mod radical.

De-a lungul timpului am descoperit o persoană interesată de lidership și de alte obiective similare. Cărți precum Dezvoltă liderul din tine, Cele 21 de legi incontestabile ale conducerii, au fost tipărite și retipărite chiar și aici, în România. Nimic rău, la urma urmei. Omul îi învață pe alții să exceleze în domeniile lor de activitate.

Întrebarea și nedumerirea mea venea însă pe o filieră creștină. Astfel nu m-am putut împăca cu ideea că un lider poate fi preocupat doar de una din fețele monedei.

Recent, într-un material de promovare a turneului său la București, impresia mea este că omul și-a schimbat radical optica. De fapt chiar el o spune în videoclipurile de mai jos:

Un răspuns to “John Maxwell si schimbarea de paradigma”

  1. Emi Zarnescu 27, Martie, 2011 la 10:11 pm #

    Pce si buna gasit
    Ca unul care am urmat cursurile Equip in Romania si am citit destul de mult cartile lui Maxwell, pot spune ca am aceeasi impresie numai ca eu cred ca aceasta paradigma nu s-a schimbat acum, ci s-a schimbat pas cu pas. De la o directie crestina a trecut intr-o directie laica. Observ ca acum afirma ca nu poate sa foloseasca tot timpul Biblia ca argument pentru ca materialele lui se folosesc si in corporatii. Cred ca banii isi spun cuvantul aici.
    Maxwell a fost un ucenic a lui Robert Schuler impreuna cu Bill Haybels iar filozofia lor de lucru este bazata in mare parte pe gandirea pozitiva.
    Ma intristeaza modul in care chiar fundatia BIG Impact – in care sunt coptati pastori buni din Romania – pune accent atat de mult pe aceasta filozofie de lucrare si pe care o introduce in bisericile din Romania. Acest tip de filozofie si conducere duce la schimbari majore tocmai in paradigma de conducere a bisericii. Adica acum nu se mai cer oameni maturi spirituali ci se pune accent pe carisma si stiinta de a conduce. Nu ca nu ar fi importanta dar intai trebuie sa vina maturitatea si apoi conducerea.
    Prin prisma aceste filozofi se tinde spre a crede ca nu mai este asa importanta calauzirea ci strategia.
    Strategia este cheia bisericii locale – este un refren pe care il uras. Calauzirea este cheia pentru ca Domnul isi zideste Biserica nu noi, lucratorii.
    Tris ca s-a ajuns sa se creada ca spiritualitatea poate veni prin lidership.
    Cred ca ambele trebuie sa mearga impreuna, dar maturitatea spirituala trebuie sa primeze. Si se poate conduce o biserica si fara cursuri de lidership, dar fara maturitatea spirituala nu se poate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: