Tag Archives: critica textuala

Un site exceptional

28 ian.

După întâlnirea cu Darrell Bock, pe lângă un scurt interviu care va fi publicat curând pe pagina revistei Creștinul Azi, am mai rămas cu ceva de la distinsul teolog. Cu o informație demnă de cercetat. A se citi de urmărit. Un site care oferă multiple răspunsuri problemelor legate de critica textuală.

Site-ul a pornit ca răspuns la provocările lansate de Bart D. Ehrman, și caută să evidențieze istoricitatea documentelor Noului Testament, veridicitatea surselor primare și alte lucruri de genul acesta. Este adevărat pe de o parte că până acum am fost oarecum feriți de astfel de probleme, însă în Apus ele sunt teme majore de dialog între teologi, iar aceste teme cel mai probabil își vor găsi ecouri și la noi. Teoriile legate de dezvoltarea canonului și de transmiterea realităților istorice, deși par greoaie au fost popularizate și culmea, au avut succes la public, de către Dan Brown în celebra sa carte dar și de mai recentul Bart D. Ehrman.

Resursa web la care fac referire se găsește la www.ehrmanproject.org.

Reclame

Critica textuală (extrem de) radicală

29 sept.

Interacționez zilele acestea cu o carte foarte interesantă dintr-un anumit punct de vedere. Și ca să nu mai prelungesc suspansul vă spun că este vorba despre Misquoting Jesus, de Bart D Ehrman. Ideea de bază, așa cum am înțeles-o din primele capitole, și nu cred că va fi alta mai încolo întrucât autorul o spune fățiș, este aceea că întrucât nu putem avea acces la documentele primare ale Noului și Vechiul Testament, nu putem ști cu exactitate care sunt adevăratele cuvinte ale lui Isus sau ale lui Pavel. Scribii au alterat textul într-un mod semnificativ, iar acest lucru ne pune în situația de a plasa textul Scripturii alături de Homer, Vergiliu, Platon și mai numiți și voi alți autori.

Cartea a fost scrisă prin 2005, când autorul declara că are oarecare respect pentru scrierile sacre și pentru viața spirituală, dar aflu că în prezent a devenit liber cugetător. Este interesant de asemenea parcursul său academic: Licențiat în Teologie la Moody Bible Institute, Master în teologie la Wheaton College și Doctorat la Princeton Theological Seminary.

Deși poate părea un lucru foarte recent, critica textuală a devenit foarte apreciată prin secolul 19 când o serie de teologi, în special germani, au deschis acest drum.

%d blogeri au apreciat asta: