Tag Archives: david

Murdaria este buna!?!

25 iul.

Reclame

Marile bucurii mici ale vieții

15 oct.

Mici deocamdată. Mie mi se pare totuși că s-au făcut mari. Îmi pare că mai ieri veneam de la spital cu primul fecior în brațe: Lucas – Timotei. Timipul a trecut, noi (spun eu) ne-am mai înțelepțit, iar ei au început să descopere lumea cu bunele și relele ei. Eu sper că vor descoperi mai mult lucrurile bune. Apoi am mai venit cu încă unul: David – Andrei. Total diferit de frate-su. Și la chip și la temperament. Mai insistent, mai îndrăzneț și mult mai user friendly ar spune cei care fac programare.

Iată-i pe amândoi în același context, în aceeași zi și la aceeași oră. Diferențele le sesizați voi.

Ei sunt cei care reușesc să smulgă un zâmbet orice s-ar întâmpla în jur. Și nici nu pot să stau prea mult supărat pe ei.

Două imagini dragi mie

19 aug.

Lucas 4 ani și jumătate

David 1 an și jumătate

Bogatul și Lazăr – repunere modernă în scenă

25 iul.

Știți cu toții istoria biblică cu bogatul și Lazăr. Un om foarte bogat huzurea în timp ce în imediata proximitate zăcea un sărac numit Lazăr care se hrănea cu fărâmiturile de la masa bogatului. Mă opresc aici cu povestirea pentru că ceea ce urmează în relatarea biblică nu are legătură cu ceea ce vreau să spun și nu s-a întâmplat în realitatea pe care o descriu mai jos.

Sâmbătă am asistat la punerea contemporană în scenă a relatării despre care v-am povestit. Pe scaunul rotativ de piele ecologică din camera sa, Lucas, băiatul mai mare, ca un veritabil boier, se înfrupta dintr-o delicioasă pungă cu cereale pentru copii de la Nestle. Sub scaun, din cand în când, frățiorul lui, David, își ridica ochii spre cel ce deținea monopolul asupra dulcilor resurse și în urma la cererilor sale exprimate prin interjecții, primea câte o fărâmă de cereale pe care o culegea smerit de pe covorul albastru și pe care o mesteca cu mulțumire cu toți cei șase dinți din dotare. Aventura s-a încheiat când autoritatea finală în materie de reglementare a relațiilor frățești a intervenit punând astfel capăt unei inechități sociale ce se anunța de durată.

Teologie, arheologie, adevăruri

12 iul.

Istoria lui David și Goliat pare să fie confirmată de câteva descoperiri arheologice recente. Iată un material pe această tema AICI. Sunt convins că articolul poate fi găsit și pentru cititorii în engleză pe undeva, dar nu am acum timp să caut.

Arheologii din sudul Israelului au făcut o „descoperire majoră”, care pune într-o lumină diferită Biblia, scrie Fox News. Este vorba despre o metropolă veche de 3.000 de ani, locuită de filisteni, portretizaţi în Biblie drept cei mai aprigi duşmani ai evreilor. Printre aceştia, se număra şi uriaşul Goliat, învins de regele David după ce a fost pus la pământ cu ajutorul unei praştii.

 

Ce nu am înțeles din articol este modul în care Biblia este pusă într-o lumină diferită.

Proud to be dad

3 iun.

Foto: Liviu Andrei

 

 

 

%d blogeri au apreciat asta: