Tag Archives: film

Noe: Un potop de fantezie

10 apr.

ImagineDeși este recomandabil, spun unii, ca un articol să înceapă mai degrabă cu o afirmație decât cu o negație, trebuie să afirm de la bun început că filmul lui Aronofsky, Noah, pe numele său, nu este un film pentru cei care își fundamentează întreaga teologie pe cântecelul Domnul lui Noe i-a spus să facă o arcă… Și sunt suficiente motive pentru afirmația anterioară pe care le vom discuta în rândurile care urmează. Dar înainte de a porni la drum trebuie să ținem cont de faptul că filmul nu este evanghelistic și nici nu reprezintă vreun tratat teologic de referință. Este artă cinematografică.

Întâi de toate trebuie să remarcăm faptul că filmul împarte publicul în trei categorii distincte, foarte evidente. Prima categorie este a celor care Citește în continuare

The great debaters – un film de referinta

26 mai

Ăpărut recent în România cu titlul La început a fost Cuvântul, The great debaters este filmul lansat în urmă cu patru ani peste Ocean. Nu a avut mare trecere pentru că nu strălucește la capitolul efecte speciale, acțiune, violență sau alte ingredinete aproape nelipsite ale unui film de succes.

Ar fi putut fi candidatul serios la Oscar în anul 2008, dar în anul acela No country for old men a fost preferat. Despre ce este filmul? Denzel Washington joacă magistral rolul unui profesor al unei echipe de debate care pornește de jos de tot și ajunge în topul competițiilor de dezbateri din America reușind să învingă tot ce se putea.

Este filmul la care m-am uitat și mă pot uita cu plăcere. Sunt constient că nu este pe gustul celor care savurează melodrame siropoase, comedii de duzină sau filme „cu bătăi” dar poate fi o adevărată sursă de inspirație pentru cei care caută filme motivaționale. Regăsiți în el toată gama de abuzuri la care au fost supuși minoritarii precum și modul în care reușesc să depășească greutățile aparent insurmontabile.

Chiar dacă nu agreez cu opțiunea politică din film a lui Melvin Tolson, alias Denzel Washington, remarc totuși faptul că în ciuda orientării sale socialiste reușește să depășească acest handicap motivând întreaga echipă pentru a câștiga concursul.

Vă las în compania unei mostre din film:

127 Hours – review

3 mai

Aron Ralston, un iubitor al solitudinii și al naturii pornește pe cont propriu și fără a-i înștiința pe cunoscuți într-o călătorie în Grand Canyon. Peisajul este superb, culorile emană o căldură aparte, iar liniștea în mijlocul căreia se refugiază Aron sunt ingredientele unui film aparent liniștit. Sentimentul este amplificat și de descoperirea unei „piscine naturale” în mijlocul deșertului a cărei apă de un albastru deosebit contrastează perfect cu portocaliul stâncilor.

Și totuși, toată această dorință după singurătate se întoarce împotriva lui. În încercarea de a explora înteriorul Blue John Canyon, Aron face un pas greșit care îl va ține prizonier cinci zile într-un loc foarte strâmt. Pe scurt, o piatră îi prinde mâna dreaptă și îl ține prizonier timp de 127 de ore.

În tot acest timp Aron are o serie de experiențe, unele aparent reale, care se dovedesc ulterior doar rodul propriei sale imaginații și singurătăți. Dorința de a fi singur și independent are, însă un preț. Brațul său drept. Pentru că nu a spus nimănui unde merge va trebui, ca spre finalul filmului să își taie singur, cu un briceag tocit. pielea, mușchii, tendoanele, nervii și osul brațului pentru a se elibera. Este scena cea mai dramatică din film la care nu am putut asista.

În cele din urmă se eliberează și reușește să întâlnească oameni care îl vor ajuta să ajungă la spital.

Ceea ce este și mai interesant este faptul că personajul interpretat este cât se poate de real. Întâmplarea povestită în film a avut loc cu adevărat în 2002.

Din acel moment protagonistul întâmplării nu a renunțat la excursii doar că lasă tot timpul un mesaj cu locul în care poate fi găsit.

Inception. Mi-l explică și mie cineva?

18 ian.

Am privit la Inception, la efecte și la poveste. Ideea de bază, deși pare simplă, nu e. Un om, de fapt mai mulți, visează că visează că visează că visează. Cam atât pot explica eu.

Pe vremuri, credeam că o carte, o teorie, un film este cu atât mai bun cu cât lasă în urmă mai multe dileme decât aveai la începutul întâlnirii cu respectiva carte, teorie sau film. Azi, cred contrariul. Da, știu, pot fi acuzat că am o minte leneșă. Posibil. Dar ceea ce a făcut Cristopher Nolan, ajutat de Leonardo Di Caprio m-a lăsat total în ceață. Bănuiesc că se vor găsi oameni care vor spune că au înțeles filmul și intriga din spatele lui. E dreptul lor să spună asta.

Iată cum a redat cineva cu un simț artistic planurile în care se desfășoară acțiunea: Citește în continuare

The Social network. Istoria Facebook intr-un film

3 ian.

Cu peste 1 500 000 de utilizatori din Romania, rețeaua Facebook, al treilea portal ca număr de vizitatori pe plan mondial, a generat pe lângă numeroasele povești apărute de-a lungul scurtei sale existente si un film: The Social Network cu un slogan pe măsură: You don’t get 500 millions friends withouth making few enemies. Folosesc FB de circa un an, un an și ceva și nu pot să neg avantajele pe care le oferă rețeaua: conectare și discuții cu prieteni virtuali, care între noi fie vorba, diferă radical de cei din lumea reală. Dar să nu ne luăm cu vorba și să prezint câteva idei pe care le-am tot amânat de ceva vreme, dar care merită spuse și care au legătură cu filmul. Citește în continuare

Prince of Persia: The sands of time

26 aug.

Un film produs de Disney în care două personaje pozitive, Dastan și Tamina nu se dau în lături pentru a-i ajuta pe alții. Dastan este un copil adoptat, căruia regele Persiei îi oferă șansa de a deveni prinț. Trăiește într-o familie iubitoare ale cărei principii sunt dreptatea și înțelepciunea. În ciuda intrigilor din jurul lor, Dastan și frații săi încearcă să trăiască după aceste principii călăuzitoare. „Trebuie să fac ceea ce știu că este drept indiferent de consecințe” este una din replicile lui Dastan.

Partea mai controversată o reprezintă simbioza dintre magie și realitate. Aici, în Persia secolului al șaselea, magia este parte integrantă a lumii și trebuie luată ca atare. Minciuna și comploturile sunt o altă fațetă întunecată a mesajului filmului. Mă întreb dacă un copil poate face o distincție clară între bine și rău, magie și realitate, după ce vede acest film. Am, de asemenea, probleme atunci când elementele magiei albe sau negre sunt puse pe tapet într-un mod extrem de vizibil. Teama mea se bazează pe același argument exprimat anterior: incapacitatea copiilor de a face distincție între realitate și ficțiune.

Inca un film despre casatorie. Din toamna

23 iul.

Am primit pe email descrieri, am vazut bannere, am fost bombardat cu texte despre film. Nu sunt un mare cinefil. Dar daca e musai, atunci cu placere:

Aveti aici mai multe informatii.

PS Nu uitati ca dupa ce cititi / priviti sa puneti o recenzie aici sa stiu si eu despre ce e vorba 😉

%d blogeri au apreciat asta: