Tag Archives: Peter Rong

Sărbătoarea mulțumirii

19 oct.

A avut loc duminică seara într-un context surprinzător. Amenajarea sălii a fost foarte frumoasă și, pentru prima dată, după știința mea, s-a deschis întreaga sală pentru a face loc numărului mare de musafiri și de membri. Am apreciat implicarea tinerilor și felul în care s-au organizat precum și disponibilitatea membrilor seniori de a-și invita colegi, vecini, prieteni, soți sau soții la biserică.

Pe lângă programul individual, programul tinerilor și al copiilor a vorbit și Peter Rong din Deuteronom 8:1-11, iar subsemnatului i-a rămas timp suficient să face ceva fotografii. Am terminat cu totul în jurul orei 21 iar aici trebuie să mulțumim și tinerilor care au făcut ca sala să arate impecabil după eveniment. Impecabil pentru că azi, la ora când scriu aceste rânduri, se va desfășura întâlnirea Consiliului Uniunii Baptiste. Dar despre asta, cel mai probabil în revista Crestinul azi.

Sărbătoarea mulțumirii la Isus Mântuitorul

12 oct.

Duminică seara, 17 Octombrie 2010 la Biserica Baptistă Isus Mântuitorul din București va avea loc Sărbătoarea mulțumirii. Sunt invitați membrii bisericii, prietenii și simpatizanții noștri alături de nelipsiții studenți care sunt totdeauna bineveniți.

Ca în fiecare an va avea loc și un concurs biblic la final. După predica lui Peter Rong și programul copiilor 🙂

Vă așteptăm cu bucurie!

Mulțumiri celor care au realizat acest afiș!

%d blogeri au apreciat: