În mod normal, ființele umane tind să fie atrase de grupuri care au aceleași preocupări, interese, asirații. Și totuși, încă există persoane care ezită să intre într-un astfel de grup. De ce?
În acest articol sunt prezentate patru piedici în calea unei părtășii de calitate.
1. Problema confidențialității
2. Problema adevărului
3. Problema mărimii
4. Problema timpului
Pentru detalii vă sugerez să urmăriți linkul
Zilele astea Adrian Nastase si-a reluat locul la carma partidului. Am vazut o caricatura simpatica ce surprinde realitatea. Va redau comentariul:
Daca Geoana a ingropat partidul, a venit vremea sa punem bombonelu pe coliva!
Călătoresc zilnic dinspre casă către birou și invers aproximativ 30 de km. Practic traversez Bucureștiul. am calculat care ar fi în acest caz varianta cea mai bună de a face drumul respectiv și am ajuns la concluzia că mașina și metroul scurteaza mult timpul alocat deplasării. Buuuun. Până aici totul e ok. Cu mașina nu mai intru în zona Moșilor-Universitate-Splai la ora 9 dimineața. Prietenii știu de ce! Așa că folosesc metroul. E mai facil. Și de aici devine intersantă aventura.
Conform studiilor făcute de o agenție de media buying din București, printre turnicheți (așa se numesc porțile de acces la metrou) trec persoane cu studii medii și superioare din clase cu venituri similare. Doar că, uneori, recte dimineața, printre cei su sutdii și venituri medii și superioare se mai strecoară și amatorii unui anumit gen de muzică. Știți voi: băieții aceia cu tricouri negre din lycra mulate pe corp, cu lanțuri de aur și argint (cred că aur și argint e împletitura respectivă) și cu pantofi cu cioc. Și nu doar că se urcă și iși văd de treaba lor, dar ne „culturalizează” și pe noi, ceilalți călători amatori poate de sudoku, meditație, privit pe geam la peisaje sau alte preocupări, cu ultimile răcnete (la propriu!) în materie de manele.
De fiecare dată când metroul oprește ridic ochii și privesc la ușa care se deschide sperând ca supliciul să se încheie. De multe ori traseele noastre coincid. În diminețile respective mă fugăresc frânturi de melodie însoțite de fraze de genul: auuuuuu, ăăăăăăăă, îÎîÎîÎ, etc de care cu greu și bucurie reușesc să mă despart.
Un preot ortodox, un preot catolic si un rabin jucau poker. La un moment dat, in toiul jocului cand pariurile erau cu trei zerouri vine politia si ii prinde in flagrant pe cei trei „sfinti”.
Politistul intreaba pe preotul ortodox:
– De ce joci poker parinte?
Preotul ortodox raspunde:
– Eu poker?!?… fereasca Dumnezeu si Maica Domnului…
Politistul trece la preotul catolic:
– Sfintia voastra jucai poker?
Preotul catolic ridica ochii spre cer si spuse in gand „Doamne iarta-ma!” si apoi raspunde sec:
– NU!
Politistul se intoarse la rabin si il intreaba si pe el:
– Rabine, marturiseste macar tu ca jucai poker!
La care rabinul ridica din umeri si raspunse:
– Cu cine???…..
de la Claudia C
Un text lung pentru o biserică micuță: Apocalipsa 2: 18-29
Din cele șapte biserici din Apocalipsa cinci sunt mustrate și îndemnate să se întoarcă de la stilul de viață în care se complac. Asta înseamnă că 71% din ele au probleme. atât de mari încât le pot pricinui probleme serioase. Nu activitatea, dărnicia, dragostea, faptele bune, deschiderea pentru tot ce e nou era problema.
Slăbiciunea era lipsa de pocăință. Incpacitatea de a se detașa de comportamentul dăunător, sau mai trist, coabitarea cu un stil de viață dezastruos. Aplicată la stilul nostru de viață „creștin” coabitarea despre care vorbesc este numită în termeni Scripturali păcat.
Un mesaj scurt pentru o lume ciudată. O lume în care se pune mare preț pe toleranță și coabitare. O lume în care afirmarea adevărului absolut (da, cred în adevăruri absolute care transcend lumea noastră) este numită intoleranță.
Un articol interesant despre un autobuz din Oradea care este „mesh-uit” cu Versete din Biblie. Auzisem de el, dar nu-l văzusem. Aum îl puteți găsi AICI. O fi bine, o fi rău?!
Este bine din cel puțin două motive:
1. Îți mai aduce aminte, în caz că ai uitat, că istoria este liniară, nu ciclică.
2. Decât reclame la alte minuni, mai bine citate. Din lectura Bibliei nu știu să fi devenit cineva mai rău. Mai bun, da.
PS. Și la noi la București avem așa ceva: pe Mihai Bravu pe sensul spre Dristor e un panou outdoor, iar cu ceva vreme în urmă la metrou la Piața Unirii, în stație am mai văzut Ioan: 3:16.
Un lucru este bun pentru că îl poruncește Dumnezeu sau
Dumnezeu poruncește un lucru pentru că este bun?
Trei cărți, pentru curioși 😉 recomandate de Christianity Today. Cu recenzii scurte dar interesante. Aruncă o privire AICI.
Sunt un curios incurabil. Nu sunt de acord că oamenii curioși se sting repede. Te stingi atunci când este dat de la Dumnezeu. Dar să nu divagăm prea mult. Cât de curios poți fi fără a călca, precum străbuna Eva, în străchini. De unde devine curiozitatea păcat. Sau, ca sa înțeleagă toată lumea, iar eu să folosesc un limbaj politically correct , când devine curizitatea un lucru inadmisibil pentru societatea contemporană?
1. Atunci când ea încalcă dreptul unei persoane de a avea propria intimitate. De paparazzi e vorba. Dar și de dorința noastră după senzațional. Se bate monedă pe dreptul fiecăruia de a spune și de a face ce dorește atâta timp cât nu il lezează pe cel de lângă el.
2. Atunci când dorința de a ști este mai mare decât dorința de a fi corect. Sau de a e comporta bine. Atunci când Dumnezeu iți interzice un lucru, iar tu, curiosul, treci dincolo de interdicție.
3. Atunci când, deși admiți că greșești, continui să explorezi lucrurile incriminate.
Și mai sunt și alte situații în care curizitatea este dăunătoare. Ca să nu zic păcătoasă de-a binelea.
BlocNotes
Teologeanu 
Comentarii recente