Frumuseţe durabilă
de Laura Krauss Calenberg
Un model de succes prezintă care sunt capcanele construirii unei vieţi pe
înfăţişarea fizică mai degrabă decât pe frumuseţea interioară. Laura
Calenberg este un model din New York. A călătorit în 22 de ţări şi a apărut
pe coperţile multor reviste, inclusiv Marie Claire, Cosmopolitan şi Brio. A
apărut în multe reclame ale celor de la Saks, Nieman Marcus şi Hanes. Este
căsătorită cu Jeff Calenberg, care este şi el un model profesionist, şi are
doi copii minunaţi.
2001 © Laura Krauss Calenberg
Photo credits: all Michael Goldman except dancing pose by David Sacks
A fi pe copertele unor reviste de modă de top din Europa nu mai reprezenta
pentru mine un vis, ci realitate. Nu-mi venea să cred! Tot ce-mi dorisem era
să apar în reviste, să câştig mulţi bani şi să călătoresc în toată lumea.
Lupta pentru a-mi acoperi nevoile zilnice a luat în cele din urmă sfârşit.
Acum puteam cinsti cu mâncare şi băutură în Paris, noua mea casă, şi mă
puteam hrăni cu faimă şi bogăţie. La urma urmei, nu aceasta este adevărata
viaţă?
Concentrarea atenţiei asupra înfăţişării fizice
Care este ideea ta despre frumuseţe? Ce-ai schimba la tine dacă ai putea?
Atunci când mi-am început cariera cu Christian Dior în Paris la vârsta de 19
ani, ideea mea despre frumuseţe era ce credeau ceilalţi despre mine. Dacă
oamenii mă aprobau şi doreau să-mi ofere o slujbă de modeling, deduceam că
trebuie să fiu atrăgătoare. Logica mea era că, dacă lucrez şi am succes,
atunci trebuie să fiu frumoasă. Era un tipar de gândire periculos, pentru că
îmi puneam stima de sine în mâinile altora şi în ceea ce credeau ei despre
mine.
Un alt mod prin care-mi evaluam frumuseţea era asocierea. Lucram cu unele
dintre cele mai frumoase femei din lume, care apăreau pe revistele cu cel
mai mare succes. Deci m-am gândit că, din moment ce ele îmi erau prietene şi
asociate, cu siguranţă şi eu sunt la fel de frumoasă.
O altă cale prin care m-am asigurat de frumuseţea mea erau bărbaţii pe
care-i atrăgeam. Din moment ce mă curtau mulţi bărbaţi arătoşi, inteligenţi
şi de succes, credeam că sunt atractivă. Eram faimoasă şi aveam şi mulţi
prieteni. Iar pe măsură ce aveam tot mai mult succes şi eram recunoscută de
oameni, a fost foarte uşor să obţin invitaţii la tot felul de petreceri şi
să merg oriunde doream. Deci trebuie că sunt frumoasă dacă am atâţia
prieteni şi ajung să merg în toate aceste locuri.
Prin urmare, am ajuns o persoană foarte egoistă şi centrată pe sine, trăind
numai pentru mine. Eram preocupată de mine cea mai mare parte a timului.
„Eu”, „a mea” şi „pentru mine” erau cuvintele mele preferate. Întreaga mea
viaţă era focalizată asupra înfăţisării fizice… greutatea mea, coafura
mea, hainele mele şi atractivitatea mea în general.
Odată m-am dus în Japonia pentru o prezentare de modă şi am stat acolo două
luni. În fiecare zi, alţii aveau responsabilitatea de a face totul pentru
mine, chiar şi de a-mi lega încălţămintea. Când mă îmbrăcam, era prezent
cineva care să-mi ţină rochia şi haina. Aveau trei persoane care să facă
munca uneia singure. Toate acestea îmi hrăneau egoismul şi importanţa de
sine.
Capcanele înfăţişării fizice
Am ajuns şi dependentă de muncă. Lucram şapte zile pe săptămână, pentru că
ştiam că nu există nicio garanţie – puteam să-mi pierd slujba a doua zi.
Înfăţişarea mea putea trece oricând, deci trebuia să accept fiecare slujbă.
Lucram în Germania în timpul zilei, iar seara zburam înapoi la Paris unde
continuam să lucrez, pentru ca a doua zi dimineaţa să mă întorc din nou în
Germania. Mi-era teamă că o să pierd totul şi trebuia să păstrez ce aveam cu
orice preţ. Deci acceptam orice slujbă puteam.
Rezultatul a fost că am ajuns extenuată şi bolnavă. Am leşinat odată în
mijlocul unei sedinţe foto şi mi-am rănit genunchiul. Am fost ţinută la pat
pentru prima dată în cariera mea. A nu putea lucra era cea mai
înfricoşătoare experienţă pe care o avusesem vreodată, pentru că, deşi a
durat numai două săptămâni, însemna să lipsesc de la toate prezentările de
modă pentru care tocmai mă pregătisem. Trebuia să anulez paisprezece
prezentări. Eram distrusă.
Dar într-o zi pe când eram în pat şi nu puteam lucra, am început să mă
gândesc la viaţa mea şi să-mi pun întrebări cu privire la valorile şi ideile
mele despre frumuseţe şi la ce fel de persoană devenisem în interior.
Mi-am dat seama că ideile mele despre frumuseţe erau inadecvate. Ştiam de
exemplu că înfăţişarea mea o să se schimbe. Imaginile mele din reviste
(acele imagini din reviste, pe care le tai) deveneau demodate foarte repede..
Am muncit foarte mult pentru a avea acele fotografii în reviste, iar agenţia
mea dorea să le scoată din portofoliu după şase luni, pentru că erau
depăşite! Încercam întotdeauna să ţin pasul.
De asemenea, am descoperit că era grozav să fac aşa de mulţi bani la o
vârstă atât de fragedă, dar că responsabilitatea de a-i administra era
copleşitoare. Acest lucru m-a făcut să mă întreb şi de ce erau atraşi
oamenii de mine cu adevărat. Dacă arătam diferit sau făceam ceva diferit sau
dacă aveam mai puţini bani, mă mai iubea prietenul meu pentru cine eram eu?
Toate aceste întrebări şi îndoieli mă frământau pe când cariera mea era încă
la apogeu. Mi-am dat seama de superficialitatea tuturor acestor lucruri
şi-am început să mă simt foarte pustie înăutru. După ce am obţinut tot ceea
ce am crezut că doresc, mi-am dat seama că ceva încă lipsea. Tot succesul şi
toată atenţia de care am avut parte nu au umplut golul pe care-l simţeam în
interior.
Ce se întâmplase? Unde erau priorităţile mele? Pentru cine şi pentru ce
trăiam?
Nesiguranţa înfăţişării fizice
Mi-am dat seama că îmi construiam viaţa pe lucruri care nu sunt sigure.
Viaţa mea era construită pe ceea ce credea cultura sau prietenul meu, pe cât
de mulţi bani câştigam sau pe cât de faimoasă eram. Mi-am dat seama că îmi
construiam viaţa pe nisip.
M-am gândit apoi la un eveniment semnificativ care a avut loc în viaţa mea
cu vreme în urmă în Indiana, unde am crescut. „Căutând dragostea în locurile
greşite”, cum spune cântecul, mi-a făcut realmente bine atunci când o colegă
de şcoală m-a invitat la un concert la biserica ei. Am acceptat invitaţia
pentru că jumătate din grupul de tineri erau băieţi, iar congregaţia era
foarte mare, aşa că mi-am spust că ar putea fi distractiv.
Dar credeam că nu am nevoie de Dumnezeu în viaţa mea. Pentru ce? Părinţii
mei erau în proces de divorţ. Credinţa lor nu-i ajuta.
Dar pe lângă muzică, am auzit la concert un mesaj care m-a mişcat. Spre
sfârşitul concertului, muzicienii ne-au spus că au o veste bună pentru noi.
Credeam că vor să ne spună despre o reducere la primul lor album sau aşa
ceva. Dar vestea la care s-au referit era de fapt că Dumnezeu ne iubeşte.
Ei au vorbit despre o relaţie cu Dumnezeu prin Iisus Cristos. Au spus că
Dumnezeu m-a iubit necondiţionat şi că din această cauză L-a trimis pe
singurul Său Fiu să moară pe cruce pentru păcatele mele. Ui, mi-am zis, o
relaţie bazată pe dragoste necondiţionată! Nu-mi era greu să admit că am
făcut lucruri rele în viaţă, că nu m-am ridicat la standardele pe care le
cerea Dumnezeu de la mine. Muzicienii au explicat că eu nu trebuia să câştig
favoarea lui Dumnezeu. Puteam doar să primesc darul dragostei şi al iertării
din partea lui Dumnezeu prin Iisus Cristos.
În acea seară am spus o rugăciune scurtă, cerându-I lui Iisus să mă ierte şi
să mă schimbe. I-am spus că voi trăi pentru El şi că-I voi sluji cu viaţa
mea. L-am chemat în viaţa mea pentru a începe o relaţie cu mine.
Deci ani mai târziu, străteam pe pat în Paris gândindu-mă la acel eveniment
special şi întrebându-mă cum se face că viaţa mea şi-a pierdut semnificaţia
reală. Mi-am dat seama că mi-am neglijat relaţia cu Dumnezeu şi că am ales
propria direcţie. Nu e de mirare că mă simţeam atât de pustie! Deci L-am
rugat pe Dumnezeu să mă ierte pentru că am trăit pentru mine şi pentru
aprobarea altora. Şi I-am cerut: „Te rog, schimbă-mă şi arată-mi care este
adevărata frumuseţe”.
Primul lucru pe care Dumnezeu mi l-a arătat a fost pericolul inutilităţii.
M-am luptat cu acest lucru multă vreme. În America, se cheltuiesc anual 20
de miliarde de dolari pe cosmetice, 300 de milioane de dolari pe operaţii
estetice, 33 de miliarde de dolari pe produse dietetice. Acest lucru
ilustrează cât de mulţi bani cheltuim şi cât de mult timp petrecem pentru
aspectul nostru fizic. Inutilitatea nu este frumoasă.
La fel era şi obiceiul meu de a mă compara cu alte femei. Gelozia este o
altă problemă la care a trebuit să lucrez. A trebuit să învăţ să fiu sigură
în cine şi ce sunt şi în cum m-a făcut Dumnezeu, ştiind că El mă iubeşte
indiferent de cum arăt sau ce fac.
Nesiguranţa nu este frumoasă. Este greu să ai şi să fii un prieten când te
simţi nesigur. Aştepţi prea mult ca ceilalţi să-ţi facă complimente şi să te
ajute să te simţi bine.
Definiţia frumuseţii adevărate
Ce este frumuseţea? Nu este înfăţişarea fizică. Este ceea ce se găseşte în
interior, în inima ta. Umilinţa este frumoasă, cu toate că nu este populară
în profesia mea. Siguranţa şi stima de sine sunt frumoase. Şi a-L cunoaşte
pe Dumnezeu în mod personal aduce frumuseţe, pentru că a şti că El te
iubeşte şi te acceptă îţi dă siguranţă şi stimă de sine. Aceasta te
eliberează să te accepţi şi să te iubeşti pe tine şi neajunsurile tale.
Fără iertarea lui Cristos, păcatul nostru ne face urâţi în interior. Nu avem
pace. Şi nici un remediu de „acoperire” din lume nu poate scimba acest
lucru. Dumnezeu vede aceasta şi alţii o vor vedea şi ei. Numai Cristos ne
poate face frumoşi în ochii lui Dumnezeu. Adevărata frumuseţe interioară
începe cu Dumnezeu în centrul vieţii noastre şi creşte în afară.
Pot să îţi spun că Iisus Cristos mi-a schimbat viaţa şi că nu voi regreta
niciodată decizia pe care am luat-o de a-L urma. De ce să nu-L chemi pe
Iisus să intre şi în viaţa ta? El a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă
aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa 3:20).
Poţi să-L primeşti pe Cristos prin credinţă, în rugăciune, chiar acum.
Dumnezeu îţi cunoaşte inima şi nu este preocupat atât de mult de cuvintele
tale, cât de atitudinea inimii tale. Iată o rugăciune ca aceea spusă de
mine, prin care-ţi poţi exprima dorinţa inimii…
Doamne Iisuse, am nevoie de Tine.
Îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele.
Îmi deschid viaţa şi Te primesc ca Mântuitor şi Domn.
Îţi mulţumesc că mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat viaţă veşnică..
Preia controlul vieţii mele şi fă-mă acea persoană pe care Tu o doreşti.
De pe Roboam.com
Fiecare dintre noi avem propriile idei, conceptii despre lume si viata, dar si propriii pitici care ne umbla prin cap. Unii mai multi, altii mai putini. Fiecare dupa o masura nestiuta. Pana la un anumit nivel piticii nu sunt periculosi, din contra, ne fac viata mai frumoasa. Mai ales in momentele grele. Ne pun sanatatea (psihica) in pericol atunci cand piticii filtreaza intreaga realitate si ne prelucreaza ei informatia iar ceea ce ajunge la noi este atins de scenarita. 
Teologeanu 
Comentarii recente